revelatia

Legea Divina

                                                         LEGEA DIVINA
 
    Voi pune Legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor, Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul meu. Domnul va scrie Legea Sa in mintea noastra sa o putem intelege si in inima noastra sa o putem aplica si sa o iubim neconditionat.

                                                    Pilda Semănătorului

Pentru a fi întelese mai cu usurintă cuvântările Sale despre  Dumnezeu si împărătia Sa, Domnul Iisus S-a folosit de exemple din natură, de întâmplări sau fapte din viata obisnuită a oamenilor.  Acestea se numesc pilde sau parabole.

3. Si le-a grait lor multe, in pilde, zicand: Iata a iesit semanatorul sa semene.

4. Si pe cand semana, unele seminte au cazut langa drum si au venit pasarile si le-au mancat.

5. Altele au cazut pe loc pietros, unde n-aveau pamant mult si indata au rasarit, ca
n-aveau pamant adanc;

6. Iar cand s-a ivit soarele, s-au palit de arsita si, neavand radacina, s-au uscat.

7. Altele au cazut intre spini, dar spinii au crescut si le-au inabusit.

8. Altele au cazut pe pamant bun si au dat rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci.

9. Cine are urechi de auzit sa auda.”

 După ce le-a spus oamenilor pilda despre omul iesit la semănat, Domnul Iisus le-a explicat ucenicilor întelesul profund al cuvintelor Sale:

18. Voi, deci, ascultati pilda semanatorului:

19. De la oricine aude cuvantul imparatiei si nu-l intelege, vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui; aceasta este samanta semanata langa drum.

20. Cea semanata pe loc pietros este cel care aude cuvantul si indata il primeste cu bucurie,

21. Dar nu are radacina in sine, ci tine pana la o vreme si, intamplandu-se stramtorare sau prigoana pentru cuvant, indata se sminteste.

22. Cea semanata in spini este cel care aude cuvantul, dar grija acestei lumi si inselaciunea avutiei inabusa cuvantul si il face neroditor.

23. Iar samanta semanata in pamant bun este cel care aude cuvantul si-l intelege, deci care aduce rod si face: unul o suta, altul saizeci, altul treizeci.”

 După cum reiese din cuvintele Mântuitorului, semănătorul este El, sământa este Cuvântul lui Dumnezeu, iar locurile unde ea cade sunt felurile oamenilor care ascultă această învătătură.

Cu totii auzim într-un fel sau altul învătăturile Domnului Iisus. Din păcate nu stiu în câte din suflete găseste si “pământul cel bun” în care să crească si să aducă rod unii aduc mai mult, altii mai putin si altii deloc caci resping Adevarul si nu acepta Lumina in viata lor preferand sa fie nepasatori, inconstienti sau neascultatori de Legea Divina .

Sper ca pilda pe care am citit-o si învătat-o azi să fi găsit “pământul cel bun”, si mai sper ca aceasta să aducă transformarea felului cum primim învătătura lui Dumnezeu.

“Fiule, tine cu tărie învătătura si nu o părăsi; păzeste-o, căci ea este viata ta”
(Pilde 4:13).
Iată ! Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3,20).

Deşi Dumnezeu împlineşte planul Său de mântuire prin intermediul oamenilor, acest verset arată că în spatele instrumentului omenesc este mereu Domnul Iisus Christos.
În spatele vocilor care ne cheamă, se află întotdeauna vocea Lui. Primirea Salvatorului în inima noastră este condiţia absolută a participării noastre la ospăţul Său.

Oferta divină a salvării este primită sau respinsă. Pe cei ce primesc pe deplin harul lui Dumnezeu, Domnul îi răsplăteşte peste măsură de mult. Parabola semănătorului se aplică în mod deosebit activităţii Domnul Iisus printre oameni şi lucrării pe care El a făcut-o. Cuvântul lui Dumnezeu este sămânţa. Fiecare sămânţă poartă în ea un principiu germinativ, un embrion de viaţă..... Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu are viaţă în el.... În fiecare poruncă şi în fiecare făgăduinţă a Cuvântului lui Dumnezeu este putere, însăşi viaţa lui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar făgăduinţa realizată.
Parabola pe care tocmai o studiem arată că Împărăţia lui Dumnezei este în acţiune, ea porneşte spre noi pentru a ne cuceri. Asaltul ei nu este o acţiune militară, o acţiune a forţei. Acţiunea mântuirii nu porneşte de la om. Nu noi suntem aceia care ne-am dat seama că ar trebui să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu. Iniţiativa Îi aparţine lui Dumnezeu. El ne-a iubit mai întâi. El a pornit în căutarea şi recuperarea noastră. Domnul Christos este Marele Semănător care a ieşit să semene. El seamănă pretutindeni, pentru ca toţi să aibă şansa salvării. Seamănă aceeaşi sămânţă, de aceeaşi calitate, pe orice fel de teren. Omul va decide felul în care va accepta sămânţa primită din partea Cerului. De aceasta va depinde, în final, salvarea sau pierzarea. Fiecărui om i s-a dat o şansă. Felul în care o preţuieşte va determina răsplata sau condamnarea finală.
SEMĂNĂTORUL A IEŞIT SĂ SEMENE

În ţările Răsăritului...... cultivatorii de pământ locuiesc împreună în sate, pentru a se apăra de bandele rătăcitoare de hoţi. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, ei pornesc la lucru din satele lor către câmpurile înconjurătoare şi, în amurg, se întorc acasă. În acelaşi fel, Domnul Christos, Marele Semănător al adevărului, a plecat de la Tatăl din ceruri către această lume, ţarina (Matei 13, 38), pentru ca să poată <mărturisi despre adevăr> (Ioan 18:37, 10:10)”.

Domnul Christos seamănă Cuvântul şi El Însuşi este Cuvântul (Ioan 1,1). Cuvântul vorbit nu va trăi în inimile ascultătorilor fără harul Său, fără prezenţa Sa.”

2. Cum l-ai descrie pe omul reprezentat prin pământul de pe marginea drumului ? (Matei 13, 3-4.19).

Un agricultor semăna, folosind una dintre următoarele metode:

• Putea împrăştia sămânţa în timp ce străbătea la pas câmpul, cu sacul de seminţe aruncat peste umărul său. Dacă sufla vântul, unele dintre seminţe puteau ajunge cu uşurinţă pe potecă.

• Putea să aşeze un sac cu sămânţă pe spinarea unui măgar, să facă o spărtură într-un colţ al sacului, apoi să mâne animalul de-a lungul câmpului, în timp ce sămânţa curgea din sac. Unele seminţe cădeau în mod sigur pe poteca bătătorită, în timp ce animalul trecea de la o cărare la cealaltă.

Domnul Christos este Marele Semănător. El a ieşit să semene adevărul pe locurile bătătorite de păcate, fiind mânat de o datorie a iubirii. A semănat lângă drum, între oamenii căzuţi, marginalizaţi, între cei care şi-au pierdut orice orientare în viaţă. A semănat lumină în locurile întunecoase, adevăr în locurile unde bântuie suferinţa şi nedreptatea şi iubirea acolo unde există indiferenţă, vrăjmăşie sau chiar ură declarată.

Seminţele semănate de El au puterea de a creşte în orice mediu, de a schimba condiţiile de viaţă ale oricărui om, indiferent cât de mult ar fi greşit. Sămânţa semănată de Domnul este Cuvântul Său, sunt principiile şi legile Sale, sunt faptele şi exemplul Său. Putem spune că sămânţa este chiar persoana lui Iisus Christos. De aceea în sămânţa aceasta este atâta putere şi are o valoare atât de mare. Atitudinea faţă de sămânţă este, de fapt, atitudinea pe care o luăm faţă de Semănător. Cine refuză sămânţa, Îl refuză de fapt, pe Iisus Christos. El a subliniat mereu această relaţie.

Locul de lângă drum îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul cu privire la Împărăţie, dar nu-l înţeleg. Aici nu este vorba despre neînţelegerea scuzabilă. Este situaţia alcoolicului, care nu înţelege cât de dăunător este pentru el consumul de alcool. El nu vrea să înţeleagă.


LOCURILE STÂNCOASE

3. Descrie tipul de oameni reprezentat prin pământul stâncos. Matei 13,5-6. 20-21; Luca 8,13.

Sub câţiva centimetri de pământ fertil ai uneori surpriza să întâlneşti straturi de piatră. Oamenii asemănaţi cu acest tip de teren primesc sămânţa Evangheliei cu bucurie, dar nu socotesc preţul uceniciei. Privind doar la beneficiile imediate ale religiei,  ei nu s-au gândit niciodată cu seriozitate la asprimea crucii, la pericolele şi la sacrificiile pe care le presupune ea”. Astfel, când arşiţa încercărilor şi a ispitelor se abate asupra lor, când Dumnezeu le cere să pună capăt vieţii lor tihnite şi să se achite de o datorie neplăcută sau să renunţe la un obicei plăcut, însă dăunător, planta gingaşă a Evangheliei, răsărită de curând, se ofileşte grabnic. Acest pasaj se află în strânsă relaţie cu cel din Luca 14,28-30.

Mulţi oameni au auzit de minunile făcute de Domnul Iisus (Ioan 6,1-22) şi, căutând să-şi satisfacă curiozitatea, ei au pornit în grabă să-L asculte. Au nădăjduit, în acelaşi timp, să-şi asigure satisfacerea nevoilor trecătoare, prin asocierea lor cu Iisus. Deoarece era conştient de adevăratele motive pentru care Îl căutau, Iisus le-a spus: Lucraţi, nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne în viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului, căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui” (Ioan 6,27).

Ceea ce El a spus în continuare despre natura a ceea ce avea să ofere, a dezamăgit aşteptările lor greşite şi tradiţiile moştenite de veacuri. Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de minuni, erau nerăbdători să fie eliberaţi de boală şi de suferinţă, dar nu voiau să aibă nici o legătură cu viaţa Lui de sacrificiu. Nu-i interesa împărăţia spirituală tainică de care vorbea El.”

Pământul stâncos este cel ce aude Cuvântul şi îl primeşte îndată cu bucurie, dar nu are rădăcină în el....” Rădăcinile care lipsesc acestei categorii de oameni sunt convingerile solide, întemeiate pe ceea ce spune Dumnezeu şi, mai ales, aplicarea lor. Ei aşteaptă doar florile şi roadele plantei, adică rezultatele favorabile, fără să se angajeze în lupta pentru a ajunge la ele, lupta cu greutăţile şi prigonirile, prin care ar obţine o mai mare stabilitate, mai multă profunzime şi, în final, o coroană mai bogată.

Acest tip de oameni, sunt cei cărora le este greu să aprofundeze lucrurile. Lor le place să lucreze doar la părţile vizibile ale vieţii, la aspectul exterior, dar, ca şi în cazul plantelor, partea exterioară este condiţionată de bunul mers interior. Superficialitatea iese în evidenţă în vremuri de criză. Atunci le lipseşte puterea şi sunt dispuşi mai degrabă să renunţe la ceea ce a fost semănat în ei, decât să înfrunte greutăţile.


SPINII ÎNĂBUŞITORI (Matei 13, 7-22; Luca 8,14)


În pământul pietros, plantele tinere se ofilesc imediat ce căldura soarelui le atinge. În pământul năpădit de spini, plantele trăiesc mai mult. Tot astfel, creştinii reprezentaţi de acest teren, ajung mai maturi în experienţa lor creştină decât cei reprezentaţi prin pământul pietros. Ei par să aibă un nou început de viaţă. În cele din urmă însă, preocuparea lor cu grijile şi problemele fiecărei zile le sufocă experienţa creştină, după cum spinii înăbuşă plantele de cultură. Ei ajung prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se mai ruga şi a studia Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Cum poţi să defineşti grija acestei lumi şi înşelăciunea bogăţiilor” (Matei 13,22) şi plăcerile vieţii” (Luca 8,14) ? Ce sfat ne dă Domnul Christos cu privire la aceşti spini
Matei 6,24-34 ?

Există mulţi ale căror minţi sunt îndurerate sub o povară de griji, deoarece ei caută să atingă standardele lumii. Ei s-au pus în slujba acesteia, au acceptat încurcăturile ei şi au adoptat obiceiurile ei. Astfel, caracterul lor este deformat şi viaţa le devine o povară. Neliniştea continuă le secătuieşte puterile. Domnul nostru vrea ca ei să renunţe la acest jug al robiei şi îi invită să accepte jugul Său. El spune: <Jugul meu este bun şi sarcina Mea este uşoară >. Îngrijorarea este oarbă şi nu poate citi viitorul, dar Domnul Iisus vede clar sfârşitul de la început. Pentru fiecare dificultate, El are pregătită o cale de rezolvare.”

Oamenii menţionaţi în această categorie îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul, dar sunt năpădiţi de îngrijorări şi de înşelăciunea bogăţiilor. Prezenţa spinilor arată că acest teren, spre deosebire de primele două, este fertil, dar pe el cresc lucruri nefolositoare şi dăunătoare.

Spinii sunt folositori numai pentru ei înşişi, de aceea sunt un simbol potrivit al egoismului. Trăind numai pentru sine, omul egoist este critic, cinic şi înţepător faţă de alţii. Există o incompatibilitate între principiile lui Dumnezeu şi principiile acestei lumi, după cum este o incompatibilitate între spini şi sămânţa cea bună. Noi hotărâm ce cultivăm în inima noastră. Noi hotărâm în ce măsură suntem preocupaţi de lucrurile vremelnice, dar rezultatul nu va fi acelaşi.


ÎN PĂMÂNT BUN (Matei 13,8.23; Luca 8,8.14)

6.Care sunt caracteristicile celor reprezentaţi prin sămânţa căzută în pământ bun? Matei 13,23; Luca 8, 8.15

”Ascultătorii asemănaţi cu pământul cel bun, auzind Cuvântul, Îl păstrează. De aceea Satana, cu toate mijloacele răului pe care le foloseşte, nu este în stare să-l smulgă de la ei.”

Cel cu o inimă curată este acela care se supune în totul lucrării convingătoare a Duhului Sfânt El are o dorinţă sinceră de a cunoaşte adevărul, ca să-l poată trăi. Inima bună este o inimă credincioasă, o inimă care are încredere in Cuvântul lui Dumnezeu.”

De remarcat că roada este adusă în răbdare”. Cei ce primesc în inima lor Cuvântul, nu sunt scutiţi de greutăţi şi necazuri. Dar prin luptă se dezvoltă caracterul şi calităţile spirituale  rodul credinţei: blândeţea şi iubirea.

Cum înţelegi aducerea de roadă în mod diferit: ”unul treizeci, altul şaizeci, altul o sută ? De ce nu aduc toţi roadă sută la sută?

Observăm că fiecare dintre categoriile amintite până aici au auzit Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este şansa pe care o oferă Dumnezeu fiecărui om. În Matei 24,14, este scris: Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.

 ŞI TU EŞTI INVITAT (Luca 14,16-24)

Finalul planului de mântuire îl constituie ospăţul de nuntă. Acesta va fi momentul festiv al începerii fericirii veşnice.

7.Descrie cadrul general al pildei ospăţului de nuntă (Luca 14,16-24).

Când a vorbit despre fericirea acelora care vor participa la acel ospăţ, interlocutorul lui Iisus (Luca 14,15) se gândea, cu siguranţă, numai la evrei, pentru că evreul obişnuit nu se gândise niciodată că străinii ar putea găsi un loc la ospăţul lui Dumnezeu.”

Slujitorii au pregătit ospăţul, un ospăţ pe măsura rangului de împărat şi, potrivit obiceiului, au ieşit să-i invite pe oaspeţi. În cele din urmă, solii s-au întors cu scuzele invitaţilor. Unele dintre scuze sunt foarte asemănătoare cu ale noastre. Omul care a cumpărat un ogor a pus în inima sa afacerile mai presus de cererile lui Dumnezeu. Câţi dintre noi suntem atât de prinşi în treburile zilnice, încât neglijăm timpul de rugăciune, studiul Bibliei şi închinarea înaintea lui Dumnezeu! Alţi oameni simt că nu pot accepta invitaţia lui Dumnezeu din cauza problemelor care s-ar putea ivi în familiile lor.

Stăpânul porunceşte servilor Săi să umple sala ospăţului. Prin profeţii Săi, Dumnezeu a invitat poporul israelit să guste din binecuvântările Împărăţiei. Împărăţia a venit. Poporului i s-a transmis ultima invitaţie. Drumurile şi gardurile menţionate, se referă la extinderea invitaţiei Evangheliei dincolo de hotarele lui Israel şi în afara acestui popor.

Domnul Christos nu i-a învăţat pe oameni că intrarea în Împărăţia Sa este un fapt care se produce în mod mecanic, de la sine. De asemenea, El nu a învăţat că intrarea în Împărăţia Sa ar fi doar problema omului. Nici un om nu poate intra în Împărăţie fără invitaţia lui Dumnezeu. Omul nu poate să se mântuiască singur, dar se poate condamna pe sine însuşi.

În Luca 14,23, omul care dă ospăţul spune robului său să îi oblige” pe invitaţi să vină la ospăţ. De-a lungul veacurilor, au fost unii care au crezut că acest verset justifică folosirea forţei pentru convertirea altora la creştinism (exemplu: cruciadele creştine ).

8. Ce lumină aruncă Matei 5,43-47; 7,12; 10,14; 26,51-55 asupra acestei probleme ? Ce răspuns ne oferă însăşi pilda ? Cum îi somează” Domnul Iisus pe oameni să creadă în El ?

Citeşte următoarele capitole din cartea Parabolele Domnului Christos: Semănătorul a ieşit să semene” şi La drumuri şi la garduri”.

Prin cuvintele sileşte-i să intre, Domnul Iisus subliniază, de fapt, urgenţa invitaţiei şi forţa harului divin. Amabilitatea iubitoare are putere constrângătoare. Există o deosebire evidentă între apelul insistent al lui Iisus şi recurgerea la forţă, pe care mulţi din cursul secolelor trecute au socotit-o demnă de folosit şi pe care, unii dintre cei care se folosesc azi de Numele lui Christos, s-ar bizui dacă ar avea ocazia. Orice folosire a forţei sau persecuţie în materie de religie constituie o practică inspirată de Satana, nu de Christos.”

CONCLUZII

Din acest studiu înţelegem mai bine raportarea omului la adevăratele valori. Parabola semănătorului a prezentat acest aspect în forma simbolică a celor patru categorii de terenuri şi a seminţei Cuvântului.

Ea a arătat atitudinea generală a oamenilor faţă de invitaţia Evangheliei. În fiecare caz, alegerea aparţine omului. Dumnezeu hotărăşte soarta veşnică a omului în funcţie de ceea ce omul a ales să cultive, să iubească mai mult. Parabola ne arată calea primirii Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile noastre şi ne învaţă despre pericolele inimilor împărţite, ale jocului dublu.
                                                   


                                                  Legea lui Dumnezeu

     Dumnezeu - Biblia despre Dumnezeu,  Mai este nevoie de Legea lui Dumnezeu?

   Mântuirea este darul lui Dumnezeu. Nimeni nu o poate cumpăra. Nu putem fi suficient de buni pentru a o merita.

   Cu această ocazie vom afla răspunsul la întrebări foarte importante: Care este rolul Legii lui Dumnezeu? Dar care este rolul harului? Oare ne eliberează harul de respectarea poruncilor lui Dumnezeu?

1.            Legea lui Dumnezeu este transcrierea caracterului divin şi descrierea voinţei Sale. Fără Lege n-ar exista noţiunea de păcat. Cum defineşte Biblia păcatul ?
1 Ioan 3,4.       

    BIBLIA SPUNE: Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege."

    Există mulţi creştini sinceri care consideră că Legea lui Dumnezeu a fost desfiinţată.
   Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci şi păcatul ar fi desfiinţat, pentru că unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege." Romani 4,15.

 Şi dacă păcatul nu mai există, ce nevoie ar mai fi de harul iertător şi curăţitor de păcat? Ce rost mai are un Mântuitor care să ispăşească ceva ce nu există?                                             

2.          Care este rolul Legii lui Dumnezeu?  Romani 3,20.

  BIBLIA SPUNE: Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului."

3.           Ca etalon moral, este Legea lui Dumnezeu veşnică şi de neschimbat?
Psalmul 111,7.8

   BIBLIA SPUNE: Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate;   toate poruncile   Lui   sunt adevărate, întărite pentru veşnicie."

     Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.

   Legea lui Dumnezeu este fundamentul guvernării Sale. Legea a fost dată pentru a asigura pacea, ordinea, armonia şi unitatea în univers. Nerespectarea legii aduce suferinţă, durere, chin şi moarte (Proverbe 5, 22;   Romani 6, 16. 23).

4.          Cu   ce   aseamănă   Biblia   Legea divină? Iacov 1,23-25.

  BIBLIA SPUNE:    Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea eliberarii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui." Legea este ca o oglindă care îl ajută pe om să se cerceteze şi să descopere nevoia sa de har salvator.

5.          Care este rolul harului? Romani 1,16 ;   

  BIBLIA SPUNE: Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Christos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului'' Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu'' Efeseni 2,8.

  Harul reprezintă puterea lui Dumnezeu care ne absolvă de greşelile trecute şi ne face
în stare să trăim în prezent o viata neprihanita. Harul este favoarea nemeritată pe care Dumnezeu o acordă păcătosului, pentru a-l aduce din nou în armonie cu Creatorul nostru. Singurul temei al îndreptăţirii noastre este harul.

   Harul este expresia dragostei dintotdeauna a lui Dumnezeu, manifestată anume faţă
de fiinţa căzută în păcat. Harul înseamnă iertare, milă, dragoste şi bunătate (Genesa 6,8; Romani 4,1-4; Efeseni 2,4-8).  Harul ne eliberează de sub condamnarea Legii.  
  Astfel, prin har trecem din moarte la viaţă (Romani 5,8-10; 8,1.2). Harul este făgăduit celor care se întorc din răzvrătire la ascultare (Romani 2,13; Psalmul 103,17)

6.    Ce atitudine are cel convertit faţă de Legea morală? Romani 7,22.

     BIBLIA SPUNE: Fiindcă, după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu."

  Un creştin autentic trăieşte Legea (Psalmul 119,34; Romani 3,31) şi o iubeşte (1 Ioan 5,2.3; Psalmul 40,8). Un creştin meditează la Legea lui Dumnezeu şi recunoaşte permanent valabilitatea ei (Psalmul 1,2; 119,60).

           'Dacă Mă iubiţi', spune Domnul Iisus Christos, 'păziţi poruncile Mele". Ioan 14 :15


    Teologia  Evului Mediu  a introdus lozinca “ Crede şi nu cerceta “ , în timp ce Biblia spune : “ Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi tot ce este bun" (1 Tesalonicieni 5 : 21 ) .
     Dumnezeu a spus  ca omul sa cercetze scripturile caci ele marturisesc despre
   Dumnezeu si foarte multi oameni sunt inconstienti caci nu cunosc adevarul si nu au lumina, de acea cad in misticism si traditie si sunt usor prada unor obiceiuri omenesti si pagane. Această ideologie a inculturii este şi astăzi perpetuată  de cărţile asa zise “ sfinte “  sau bisericesti, despre “ tradiţii “ , ale diverselor religii , slujitorii lor neurmărind nimic altceva decât umflarea burţilor şi a buzunarelor  si amagirea celor ce nu cunosc si nu cerceteaza Cuvantul lui Dumnezeu. Exorcizarile si toate actele asa zise divine ce se desfasoara in biserici, sunt de natura spiritista pentru a atrage cat mai multi adepti, in lucrarea bisericii de a sluji la dumnezei morti, prin impresionarea cu tot felul de semne si minuni a oamenilor, care cred in necunostinta lor ca se realizeaza cu puteri supranaturale chiar de Dumnezeu, dar realitatea e alta si cine cunoaste cuvantul Domnului si adevarul, stie ca nimic din acestea nu au legatura cu El sau planul Sau de mantuire, caci Domnul Iisus nu a creat o religie sau dogme, traditii si obiceiuri umane, ci a format discipoli numiti crestini de la numele Sau, prin propovaduirea imparatiei lui Dumnezeu si a cuvantului Sau si prin implinirea Legilor, asa cum sta scris in proroci si nu stricarea lor prin adoptarea zilei intai ca zi de inchinare, ca urmare a invierii sale asa cum invata biserica, caci Domnul Iisus sa odihnit ziua a saptea si a respectat Sabatul, caci El a implinit tot ce s-a cuvenit sa se implineasca si nu a schimbat o litera din Scripturi, ci le-a implinit la litera, asa ca mai bine cercetati inainte de a crede ceva si de a lua totul de-a gata, asa cum fac cei ce urmeaza traditia omeneasca si nu-l afla pe Dumnezeu, caci nu au cunoasterea cuvantului Sau si sunt rataciti pe cai omenesti, caci calea ce duce la Dumnezeu e stramta si sinuoasa si nu oricine o afla, iar calea ce duce la pierzare e larga si usoara si toti o urmeaza caci e placuta firii lor inclinate spre placeri si traditii omenesti.  Eu sunt Domnul, Dumnezeul tãu, care te-am scos din tara egiptului, din casa robiei" (Ex.20,2). YHWH, pe care ei ÎL cunoscuserã pânã acum ca Eliberatorul si Cãlãuzitorul lor, care II scosese din tara egiptului, deschizând pentru ei o cale prin mare, care a nimicit pe faraon si ostirea lui, care Se dovedise a fi mai presus de toti zeii egiptului - YHWH era Acela care rostea acum Legea. Legea lui Dumnezeu poate fi rezumata prin dragoste si primele patru ne arata cum sa Ii raspundem lui Dumnezeu in dragoste sa nu avem alti dumnezei si sa ne inchinam lor si daca IL iubim cu adevarat IL asezam pe El pe primul loc in viata noastra mai presus de orice, vom respecta numele Sau si ne vom odihni si ruga in ziua aleasa de El adica SABATUL. Daca IL iubim pe El ne vom iubi implicit si semenii nostri si nu vom aduce prejudicii de nici un fel celor de langa noi, mintind, inseland sau furand, cu care convietuim caci asa spun celelalte sase. Suntem raspunzatori pentru actiunile noastre, suntem raspunzatori pentru comportamentul nostru si cine zice ca IL cunoaste si urmeaza pe Dumnezeu pazeste poruncile Lui. Firea pamanteasca vrea sa faca numai ceea ce doreste ea si inima neconvertita vrea sa isi placa doar siesi si daca luptam sa ascultam de Dumnezeu avem probleme legate de iubire si aceptare a Adevarului, caci atunci cand inima este pe deplin supusa lui Dumnezeu ascultarea este o placere. Legea nu era rostitã acum numai pentru folosul exclusiv al evreilor. Dumnezeu i-a onorat fãcându-i apãrãtori si pãstrãtori ai Legii Sale, dar ea trebuia sã fie consideratã ca un tezaur sfânt pentru lumea întreagã. Preceptele Decalogului sunt scrise pentru întreaga omenire si au fost date pentru instruirea tuturor. Zece precepte scurte, dar cuprinzãtoare si pline de autoritate cuprind datoria omului fatã de Dumnezeu si fatã de semenii sãi; si toate bazate pe marele si fundamentalul principiu al Iubirii. "Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta si cu tot cugetul tãu; si pe aproapele tãu ca pe tine însuti" (Luca 10,27; vezi, de asemenea, Deut.6,4-5; Lev.19,18). În Cele Zece Porunci, aceste principii sunt arãtate în mod amãnuntit si fãcute aplicabile la conditiile si împrejurãrile în care se aflã omul.
 
 1 - "Sã nu ai alti dumnezei afarã de Mine" (Ex.20,3).

   Dumnezeu, Cel vesnic, având viatã în Sine Însusi, Cel necreat, El Însusi fiind Izvorul si Sustinãtorul a toate, este singurul îndreptãtit la suprema închinare si adorare. Omului îi este interzis sã dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simtãmintele sale sau în slujirea sa. Tot ce cultivãm si tinde sã slãbeascã iubirea noastrã fatã de Dumnezeu sau sã ia locul slujirii ce-I datorãm devine pentru noi un zeu, de asta nu trebuie sa punem pe nimneni si nimic in viata noastra pe primul loc decat pe Dumnezeu ca astfel e idolatrie.

 2 - "Sã nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfãtisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pãmânt, sau în apele mai de jos decât pãmântul. Sã nu te închini înaintea lor, si sã nu le slujesti" (Ex.20,4-5).

   Porunca a doua opreste închinarea la adevãratul Dumnezeu prin chipuri sau asemãnãri. Multe natiuni pãgâne sustineau cã chipurile lor erau numai preînchipuiri sau simboluri prin care era adoratã zeitatea, dar Dumnezeu a declarat o astfel de închinare ca fiind pãcat. Încercarea de a-L reprezenta pe Cel Vesnic prin obiecte materiale coboarã conceptia omului cu privire la Dumnezeu. Mintea fiind îndepãrtatã de la perfectiunea cea fãrã margini a lui Dumnezeu ar fi atrasã mai degrabã spre creaturã decât spre Creator. Si, în mãsura în care conceptia lui cu privire la Dumnezeu s-ar coborî, omul ar decãdea.

"Eu, Domnul, Dumnezeul tãu sunt un Dumnezeu gelos". Legãtura cea strânsã si sfântã a lui Dumnezeu cu poporul Sãu este prezentatã prin asemãnarea cu legãtura cãsãtoriei. Idolatria fiind un adulter spiritual, neplãcerea lui Dumnezeu fatã de ea este pe drept numitã gelozie.

"Pedepsesc nelegiuirea pãrintilor în copii pânã la al treilea si al patrulea neam al celor ce mã urãsc". Este inevitabil ca si copiii sã sufere urmãrile faptelor rele ale pãrintilor lor, dar ei nu sunt pedepsiti pentru vinovãtia pãrintilor, în afara cazului cã si ei au luat parte la pãcatele lor. Cu toate acestea, copiii calcã, de obicei, pe urmele pãrintilor lor. Prin mostenire sau exemplu, fiii devin pãrtasi ai pãcatelor tatãlui lor. Tendintele spre rãu, apetitul pervertit si moralitatea josnicã, împreunã cu bolile si degenerarea fizicã se transmit ca o mostenire din tatã în fiu, pânã la a treia si a patra generatie. Acest adevãr înspãimântãtor ar trebui sã aibã o putere solemnã care sã-i retinã pe oameni de a merge pe calea pãcatului.

"Mã îndur pânã la al miilea neam de cei ce Mã iubesc si pãzesc poruncile Mele". Prin oprirea închinãrii la dumnezei falsi, porunca a doua, în mod implicit, îndeamnã la adorarea adevãratului Dumnezeu. Iar acelora care sunt credinciosi în slujba Sa le este fãgãduitã îndurarea Sa, nu numai pânã la a treia si a patra generatie, cum este cazul mâniei ce-i amenintã pe cei ce-L urãsc, ci pânã la mii de generatii.
 
  3 - "Sã nu iei în desert Numele Domnului, Dumnezeului tãu; cãci Domnul nu va lãsa nepedepsit pe cel ce va lua în desert Numele Lui" (Ex.20,7).

   Aceastã poruncã nu numai cã opreste jurãmintele false si blestemele obisnuite, dar ea ne opreste de a folosi Numele lui Dumnezeu într-un mod usuratic sau neglijent, fãrã respect fatã de înspãimântãtoarea lui însemnãtate. Prin folosirea necugetatã a Numelui lui Dumnezeu în vorbirea de rând, prin invocarea Lui în probleme neînsemnate si prin deasa si necugetata repetare a Numelui Sãu, noi Îl dezonorãm. "Numele Lui este sfânt si înfricosat" (Ps.111,9). Toti trebuie sã cugete asupra maiestãtii Sale, a curãtiei si sfinteniei Sale, pentru ca inima sã fie miscatã de simtãmântul caracterului Sãu proslãvit; iar Numele Sãu sfânt sã fie rostit cu respect si solemnitate.

 4 - "Adu-ti aminte de ziua de odihnã ca s-o sfintesti. Sã lucrezi sase zile si sã-ti faci lucrul tãu. Dar ziua SABATULUI este ziua de odihnã, închinatã Domnului, Dumnezeului tãu; sã nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tãu, nici fiica ta, nici robul tãu, nici roaba ta, nici vita ta, nici strãinul care este în casa ta. Cãci în sase zile a fãcut Domnul cerurile, pãmântul si marea si tot ce este în ele, iar în ziua SABATULUI S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnã si a sfintit-o" (Ex.20,8-11).

   SABATUL nu este introdus ca o institutie nouã, ci ca una care a fost întemeiatã la creatiune si nu este facuta de evrei, baptisti, reformisti sau adventisti cum presupun unii oameni, ea este facuta si institutita de Creator la inceputul Lumii si va ramane asa neschimbata pana la sfarsitul Lumii si dupa aceea, caci reprezinta legea lui Dumnezeu neschimbata. Trebuie sã ne aducem aminte de Sabat si sã-l pãzim ca un mijloc de aducere aminte a lucrãrii Creatorului. Arãtând spre Dumnezeu ca Fãcãtor al cerurilor si al pãmântului, EL Îl deosebeste pe adevãratul Dumnezeu de toti ceilalti dumnezei falsi, caci semnul lui Dumnezeu este Sabatul si semnul fiarei este duminica ziua soarelui.
  Toti cei care tin ziua a saptea aratã prin acest act cã sunt adoratori ai lui Dumnezeu.
  În acest fel, SABATUL este semnul ascultãrii de Dumnezeu atâta vreme cât va exista cineva pe pãmânt, care sã-L slujeascã. Porunca a patra este singura dintre toate cele zece, în care se gãsesc atât Numele, cât si titlul Legiuitorului. Este singura care aratã prin a cui autoritate a fost datã Legea. În acest fel, ea contine sigiliul lui Dumnezeu, pus pe Legea Sa, ca o dovadã a autenticitãtii si puterii obligativitãtii ei. Sigiliul fiarei ca dovada a puterii ei lumesti este totodata si semnul ei care ca face diferenta intre cei alesi si cei condamnati si anume ziua soarelui, duminica prima zi a saptamanii zi,  zi care nu se  regaseste deloc in biblie ca duminica si este mentionata expres ca ziua intai a saptamanii, adorata de pagani ca inchinare la lucifer zi aleasa de papa Grigore si Constantin cel Mare la 321 cand s-a unit crestinismul cu paganismul si sa introdus idolatria ca forma de adorare.

   Dumnezeu i-a dat omului sase zile în care sã lucreze si cere ca lucrãrile sale sã fie fãcute în sase zile lucrãtoare. Actele de milã si absolutã necesitate sunt îngãduite în ziua Sabatului, bolnavii si cei în suferintã trebuie sã fie întotdeauna îngrijiti; dar lucrul care nu este necesar trebuie sã fie cu strictete evitat. "Dacã îti vei opri piciorul în ziua SABATULUI, ca sã nu-ti faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântã; dacã SABATUL va fi desfãtarea ta, ca sã sfintesti pe Domnul, slãvindu-L, si dacã-L vei cinsti neurmând cãile tale si neîndeletnicindu-te cu treburile tale"" (Is.58,13). Dar oprelistea nu se sfârseste aici. "Nededându-te la flecãrii", spune profetul. Cei care discutã probleme de afaceri sau fac planuri în ziua Sabatului sunt priviti de Dumnezeu ca si când s-ar fi angajat realmente în afacerile respective. Pentru a pãstra cu sfintenie Sabatul, trebuie sã nu îngãduim nici chiar mintii noastre sã se ocupe de lucrurile cu caracter vremelnic.  
  Porunca cuprinde tot ceea ce se aflã înãuntrul portilor casei noastre. Cei ce locuiesc in familie trebuie sã lase la o parte preocupãrile lor vremelnice în timpul orelor sacre. Toti trebuie sã se uneascã în a-L onora pe Dumnezeu printr-o slujire de bunã voie în ziua Sa cea Sfântã care incepe vineri dupa apusul soarelui si se termina sambata dupa apus ca urmare a continuitatii sale de la creatiune.

 5 - "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta, pentru ca sã ti se lungeascã zilele în tara pe care ti-o dã Domnul, Dumnezeul tãu" (Ex.20,12).

   Pãrintii sunt îndreptãtiti astfel la o dragoste si un respect cum nu este dat nimãnui altcuiva sã aibã. Dumnezeu Însusi, care a asezat asupra lor o responsabilitate pentru sufletele încredintate grijii lor, a poruncit ca, în anii de la început ai vietii, pãrintii sã tinã locul lui Dumnezeu pentru copiii lor. Iar acela care respinge autoritatea îndreptãtitã a pãrintilor sãi respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea cere din partea copiilor nu numai sã dea respect, supunere si ascultare pãrintilor lor, ci de asemenea sã le dea dragostea si amabilitatea lor, sã le usureze poverile, sã le apere prestigiul,
sã-i ajute si sã-i mângâie la bãtrânete. Ea încurajeazã respectul fatã de slujitorii lui Dumnezeu si fatã de conducãtori si de toti aceia cãrora Dumnezeu le-a dat sã aibã autoritate.

"Aceasta", spune apostolul, "este cea dintâi poruncã însotitã de o fãgãduintã" (Efes.6,2). Pentru Israel, care astepta sã intre în curând în Canaan, celui ascultãtor îi era datã fãgãduinta cã va avea o viatã lungã în tara aceea bunã; dar ea avea o însemnãtate mult mai largã, cuprinzând tot Israelul lui Dumnezeu, fãgãduind viata vesnicã pe pãmânt, atunci când acesta va fi eliberat de blestemul pãcatului.

 6 -"Sã nu ucizi" (Ex.20,13).

   Toate actele de nedreptate care tind sã scurteze viata; spiritul de urã si rãzbunare sau cultivarea unei pasiuni care duce la actiuni vãtãmãtoare pentru altii sau care ne face sã le vrem rãul ("cãci cine urãste pe fratele sãu este un ucigas"); o egoistã neglijare de a îngriji de cei în nevoie sau în suferintã; orice satisfacere egoistã a poftelor, orice lipsire fãrã rost de cele necesare sau munca peste mãsurã ce tinde sã vatãme sãnãtatea - toate acestea, într-o mãsurã mai mare sau mai micã, sunt cãlcãri ale poruncii a sasea.

 7 - "Sã nu preacurvesti" (Ex.20,14).

   Aceastã poruncã interzice nu numai faptele murdare, ci chiar si gândurile si dorintele senzuale, precum orice practicã ce tinde sã le atâte. Curãtia este cerutã nu numai în viata exterioarã, ci si în intentiile si simtãmintele tainice ale inimii. Domnul Christos, care a învãtat obligatiile larg cuprinzãtoare ale Legii lui Dumnezeu, a declarat cã un gând sau o privire rea sunt realmente pãcate, tot asa cum este fapta de cãlcare a Legii.

 8 - "Sã nu furi" (Ex.20,15).

   În aceastã opreliste sunt cuprinse atât pãcatele publice, cât si cele particulare. Porunca a opta condamnã rãpirea de oameni si comertul cu sclavi si interzice rãzboaiele de cucerire. Ea condamnã furtul si tâlhãria. Ea cere o cinste deplinã în cele mai mici amãnunte ale problemelor vietii. Ea osândeste îmbogãtirea peste mãsurã si necinstitã în afaceri si cere plata dreaptã a datoriilor si a salariilor. Ea declarã cã orice încercare de a obtine foloase personale de pe urma nestiintei, slãbiciunii sau nenorocirii altora este trecutã ca înselãciune în cãrtile din cer.

 9 - "Sã nu mãrturisesti strâmb împotriva aproapelui tãu" (Ex. 20,16).

   Vorbirea neadevãratã în orice problemã, orice încercare sau intentie de a-l însela pe aproapele nostru sunt cuprinse aici. Intentia de a însela constituie o minciunã. Printr-o privire a ochiului, o miscare cu mâna, o expresie a fetei pot spune tot atât de bine o minciunã, ca si prin cuvinte. Orice adãugire intentionatã în vorbire, orice aluzie sau orice insinuare fãcutã în mod calculat, cu gândul de a face o impresie gresitã sau exageratã, chiar povestirea unor fapte în asa fel încât sã ducã în rãtãcire pe cineva constituie o minciunã. Acest precept interzice orice încercare de a vãtãma bunul nume al semenului nostru prin relatãri inexacte sau bãnuieli rele, prin vorbiri de rãu sau bârfeli. Chiar si ascunderea intentionatã a adevãrului, de pe urma cãreia altii pot fi pãgubiti, este o violare a poruncii a noua.

 10 - "Sã nu poftesti casa aproapelui tãu; sã nu poftesti nevasta aproapelui tãu, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici mãgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tãu" (Ex.20,17).

   Porunca a zecea loveste la rãdãcina tuturor pãcatelor, oprind dorintele egoiste, de unde izvorãsc faptele pãcãtoase. Si cel care, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, se retine chiar si de la o dorintã pãcãtoasã care vizeazã ceea ce apartine altuia nu se va face vinovat de vreo faptã rea fatã de semenii sãi.

   Acestea au fost preceptele sfinte ale Decalogului, rostite în mijlocul tunetului si flãcãrilor de foc si cu o minunatã desfãsurare a puterii si maiestãtii Marelui Dãtãtor al Legii. Dumnezeu a însotit proclamarea Legii Sale cu manifestarea puterii si slavei Sale, pentru ca poporul Sãu sã nu uite niciodatã scena aceasta si pentru ca sã li se poatã înscrie în inimã o profundã veneratie fatã de Autorul Legii, Creatorul cerului si al pãmântului. El a dorit, de asemenea, sã arate tuturor oamenilor sfintenia, importanta si permanenta Legii Sale.



(1) “EU sunt DOMNUL, DUMNEZEUL tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de MINE.” Această poruncă este împotriva închinării la orice alt dumnezeu afară de singurul Dumnezeu adevărat. Toţi ceilalţi dumnezei sunt dumnezei falşi, creatii, idoli.

(2) “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau sub pamant. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci EU, DOMNUL, DUMNEZEUL tău, sunt un DUMNEZEU gelos, care pedepsesc nelegiuirea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce MA urăsc; şi MA îndur până la al miilea neam de cei ce MA iubesc şi păzesc poruncile MELE”. Această poruncă este împotriva creării unui idol, o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu(Icoane). Noi nu putem crea nici o imagine care să-L descrie perfect pe Dumnezeu.
Să-ţi faci un idol care să-L reprezinte pe Dumnezeu înseamnă să te închini unui dumnezeu fals, neadevarat care te-ar putea duce in ratacire fiindca e creatie si nu Creator al universului al tuturor celor vazute si nevazute.

(3) “Să nu iei în deşert NUMELE DOMNULUI, DUMNEZEULUI tău; căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert NUMELE LUI”. Aceasta este o poruncă împotriva luării Numelui Domnului în deşert(A injura). Nu ar trebui să desconsiderăm Numele Domnului. Noi trebuie să arătăm reverenţă Domnului menţionându-I Numele cu respect şi în mod care să ÎL onoreze.

(4) “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţesti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a SAPTEA este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, DUMNEZEULUI tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a facut DOMNUL cerurile, pamântul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a SAPTEA S-A odihnit: de aceea a binecuvîntat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o”. Această poruncă stabileşte SABATUL (SAMBATA), ultima zi din săptămână ca o zi de odihnă dedicată Domnului si nu prima zi din saptamana - duminica, inchinata soarelui(lucifer) zi venerata de pagani ca un cult al soarelui.

(5) “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, DUMNEZEUL  tău”. Această poruncă este dată ca întotdeauna noi să ne tratăm părinţii cu respect, sa ii onoram si sa ii iubim si sa le dam cinstea ce li se cuvine sa nu ii dezonoram.

(6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane sau animale, nu ai voie sa iei viata nimanui, sau sa mananci orice faptura cu sange cald caci sangele ei va striga si inseamna ca mananci mortaciuni si te vei imbolnavi de cancer caci la creatiune nu se manca nimic ce ar fi constat din uciderea de animale doar plante, fructe, legume si cereale.

(7) “Să nu preacurveşti”. Această poruncă ne spune să nu avem relaţii sexuale cu altcineva decât soţul, soţia sau sa poftim alta persoana avand fantezii cu ea comitand adulter doar sa iubim o singura persoana si sa avem relatii sexuale cu ea, nu sa fim ca cei din sodoma si gomora depravati si dezmatati si sa cautam sa ne implinim poftele firii noastre pamantesti si trecatoare.

(8) “Să nu furi”. Această poruncă ne spune să nu luăm ceva care nu ne aparţine fără permisiunea persoanei care deţine lucrul respectiv caci ce iei fara incuviintarea altuia  sau fara sa platesti e furt.

(9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu spunem ceva fals împotriva altei persoane. În esenţă, această poruncă spune să nu minţim sa cautam numai adevarul si sa luptam pentru expunerea lui.

(10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău”. Această poruncă ne spune să nu dorim nimic din ceea ce nu ne aparţine. Pofta ne poate conduce la încălcarea uneia dintre poruncile enumerate mai sus: crimă, adulter şi hoţie. Dacă este greşit să faci ceva, atunci este greşit să-ţi doreşti să faci acel lucru care duce la pacat si apoi la moarte care este plata pacatului.